fbpx

Drumul către vindecarea sufletului li reparea traumelor- ceea ce așteptăm, în ultimă instanță, de la noi înșine și de la un terapeut – este unul sinuos și unic pentru fiecare.

Vindecarea presupune, înainte de orice, plasticitate – o capacitate de a te modela pe tine însuți și de a te lăsa modelat. Filosoafa de origine franceză Catherine Malabou crede că există trei modele de regenerare: phoenixul, păianjenul și salamandra.

Phoenixul, pasărea mitică din legende, are capacitatea de a renaște din propria-i cenușă. Parafrazând cuvintele lui Malabou, este un tip de “reînviere”, de a ne întoarce în lume fără povara cicatricilor, ca neatinși.

Păianjenul, în schimb, își țese cicatricile în pânză, neobosit, purtând cu el înțelesul fiecărei răni. De la el putem învăța că durerile trecute, chiar dacă lasă urme, pot fi reinterpretate și privite diferit.

Cea de-a treia formă de regenerare este cea care împrumută modelul salamandrei – al șopârlei care, fără să sufere o explozie spectaculoasă ca pasărea phoenix sau să își țeasă o pânză de înțelesuri noi, ca păianjenul, se regenerează în parte. Materialul biologic al regenerării este același, nu suferă o schimbare de substanță, dar, de regulă, noul membru este diferit de cel pierdut.

Recuperarea, în cazul salamandrei, este înlocuirea pierderii cu altceva – nici mai bun, nici mai rău, dar cu aceleași funcții.

Modelele lui Malabou, împrumutate din natură și legendă, se pot sau nu aplica în cazul nostru.

Fără să fie niște scheme terapeutice, ele ne invită să reflectăm la felul în care intenționăm să ne vindecăm și să revenim în lume, dar și la măsura în care este posibil să facem asta. Ne provoacă să ne gândim la maniera în care traumele ne modelează și la cum am dori să arate recuperarea.

Apoi, împreună cu un specialist, vom descoperi cum ne putem regenera.