Cel mai mult m-a bucurat felul în care Ada a știut mereu să verifice cu mine dacă mi se potrivește sau nu modul în care decurge procesul terapeutic; mi-a plăcut că nu este un terapeut obtuz, care are o tehnică și o folosește doar pe aceea, indiferent de caz, forțându-mă pe mine să mă adaptez lui și nu invers. Am fost susprins că mi se cerea feedbackul după fiecare ședință de terapie – într-o manieră complet neintruzivă și de cât de multă deschidere și feluri alternative de a aborda aceeași temă are Ada în sac, în așa fel încât să găsim acel fir care mă atingea și făcea posibilă schimbarea.

Mi-a plăcut că ai ce vorbi în sens larg cu Ada, am simțit că am un partener de discuție, că este foarte la curent cu tot ceea ce se petrece la nivel social. Eu nu pot să creditez în general orice persoană sau să o ascult pentru schimbare, iar Ada a reușit să-mi vorbească într-un mod în care să o pot respecta și să am curajul să mă uit la mine, să-mi dau seama unde greșesc.

Aș merge în psihoterapie ori de câte ori nu mai văd pădurea de copaci. Am ajuns la Ada într-o situație foarte gravă, după un accident medical, când viața nu mai avea rost pentru mine. Nu știu să pun degetul pe ce a făcut, dar am început brusc să văd mai multe opțiuni de viață, să gândesc diferit, să am dovezi clare, de testare psihologică, nu dat cu părerea, despre feluri toxice în care problema se insinua în viața mea. Am început să văd ce nu vedeam.