Despre muncă, piața muncii și cum ajută mersul la terapie
Știi mema aia cu „bună dimineața la cafeluță”? Lăsând miștoul la o parte, cum se face că mema aceasta ridică o problemă actuală – să privim cafeaua ca pe o delectare și nu ca pe un stimulent care dă benzină minții noastre axate pe eficiență, plină de griji și responsabilități pentru jobul care de-abia ne așteaptă?
Pare că inclusiv în dulcele răgaz al dimineții, întreaga noastră concentrare este îndreptată către ceea ce vom avea de făcut. Societățile contemporane sunt construite astfel încât munca să fie prioritatea vieții noastre. Aproape ca seamănă cu titlul unui serial siropos: „Munca, stăpâna mea”. Nimeni nu mai are timp pentru stare de visare, de contemplare.
Fie că ne dăm seama sau nu, cei mai mulți dintre noi dedicăm aproximativ 90,000 de ore din viața de adult activităților legate de muncă.[1] Pentru că așa funcționează lumea la ora actuală. Am putea spune că spiritul lui Shakespeare a murit, dacă ne gândim la crezul lui „Atunci când nu fac nimic sunt cel mai activ”.
Dacă o parte atât de mare din viață este dedicată jobului, când am putea să avem timp și pentru noi? Agenda noastră este deja super încărcată! Astfel, este demn de înțeles că definiția despre identitatea noastră a intrat în template-ul îngust al locului de muncă pe care îl avem. In Template We Trust. Ne reducem adesea la munca pe care o avem. Teoretic știm că job-urile sau pozițiile pe care le ocupăm într-o corporație, într-o instituție de stat, într-un ONG sau în cadrul propriei afaceri merită privite ca simple extensii ale sinelui nostru, doar că viața bate cartea și ajungem să răspundem la întrebarea cine sunt? cu “sunt ONG-ist, antreprenor, corporatist”, fiecare pe unde își are fluturașul.
Ori, această echivalare între sine și job face ca stima noastra de sine să atârne de o ață subțire, extrem de fragilă și condiționată de performanțele pe care le obținem. Un sine captiv, dependent de standardele altcuiva, de factori pe care nu îi poate controla, care devine neliniștit, ca și cum mereu este în urmă, pierde timp, altii o iau înainte, ratează ceva important, ceea ce generează un stres constant atât la muncă cât și acasă, apoi epuizare (burnout), anxietate de eșec, probleme alimentare, insomnii, atacuri de panica, lipsă de sens.
Un studiu realizat de Mental Health America în parteneriat cu FlexJobs din 2020 arată că 75% dintre americani au experimentat burnout la locul de muncă, iar 40% dintre ei au experimentat burnout în timpul pandemiei.[2]
Prinși în rolurile profesionale, dezvoltăm apoi modele defectuoase de relaționare, lipsite de intimitate, în care ne simțim confortabili să vorbim doar despre munca noastră, iar în plan personal, devenim din ce în ce mai neglijenți cu noi înșine și cumva absenți din propria viață.
Uneori reușim să ne dăm seama de felul în care ne golim identitatea, cum o înlocuim cu munca cea de toate zilele. Realizăm că nu suntem cifrele de la finalul anului, nici grilele de salarizare în care intrăm sau cerințele de a face cât mai mult într-un timp cât mai scurt. Această conștientizare ne ajută să pierdem nevoia de blocare a afectivității, tensiunea corporală, sentimentul de lipsă de valoare.
Alteori, ne este mai dificil să identificăm problemele în relația noastră cu munca și nu vedem posibilă nicio schimbare. De aceea, o discuție despre ceea ce trăim azi ne poate ajuta să ținem piept viitorului de mâine și să ne construim o identitate în baza unor calități esențiale, care să nu se evapore odată cu eșecul de la locul de muncă.
Studiile care vizează echilibrul dintre muncă și viața personală (Work–Life Balance), subliniază și importanța echilibrului dintre muncă și viața de familie (Work-Family Balance) și pe cea a echilibrului dintre muncă și sănătate (Work-Health Balance). Un studiu din 2020 arată că angajații sunt mult mai interesați de echilibrul dintre muncă și sănătate (WFB) decât de cel dintre muncă și viața de familie (WFB), astfel fiind subliniată importanța sănătății fizice și mintale pe piața muncii.[3]
Toate aceste problematici sunt din ce în ce mai frecvente în practica mea din cabinet, așa că am decis să public o serie de articole despre relația noastră cu munca, atingând subiecte ce țin de prejudecățile față de diferite categorii profesionale, de work-life balance, de discriminarea la locul de muncă, în speranța că vom putea descoperi mai ușor credințele limitative și felurile distructive de a ne raporta la noi și la ceilalți.
Locul de muncă nu ne oferă destule resurse pentru a adresa astfel de probleme. În 2022, un studiu din Mare Britanie a stabilit că doar 38% dintre angajații HR consideră că managerii din organizația lor sunt capabili să poarte conversații sensibile și să îndrume personalul către surse de ajutor de specialitate, dacă este necesar.[4]
Cu toate că eșecurile și trăirile noastre negative legate de dificultățile din sfera profesională sunt experiențe pur individuale, profund diferite, ele au totuși în comun faptul că sunt influențate de realități macroeconomice și sociale care se află în afara posibilităților noastre de control. Speranța mea este că vom porni o discuție sănătoasă despre muncă, identitate, prejudecăți și relații sociale din care să beneficiem cu toții.
O primă problemă este aceea a identificării totale cu job-ul pe care îl avem. Suntem suma rezultatelor și statutului social oferit de jobul nostru.
În momentul în care punem un semn de egalitate între sinele nostru și cartea de vizită, această etichetă de 5×5 cm, riscăm să ne anulăm potențialul uman, să ne blocăm imaginația, singura care ne deschide calea către schimbare, viitoruri posibile, rezolvări de probleme, care ne dă acces la a gândi preferințe de viață, idealuri, dorințe, ne permite libertatea de a gândi despre noi în fel și chip, iar apoi de a ne răzgândi. Ne oferă libertate. În schimb, identificarea cu funcția dintr-un CV face fix opusul: ne poate reduce la efectele unui prezent imediat care ignoră tot ce am făcut până acum și de câte alte lucruri suntem în stare în continuare.
Funcția unei bucăți de hârtie pe care o înmânăm la fiecare nouă întâlnire, ar trebui să fie una a unui contact, nu o expunere a sinelui nostru, percepută în ochii celorlalți drept “ce facem noi cu viața noastră”. Viața noastră este un continuu proces de cunoaștere, exersare a compasiunii, acumulare de amintiri și înțelepciune și se îmbogățește pe paliere multiple pe lângă jobul pe care îl deținem.
Suferința psihologică apare mai ales când nu suntem în poziția profesională adecvată resurselor noastre intelectuale. Poate nici într-una care să corespundă visurilor noastre din copilărie. Într-un asemenea context, se naște în interiorul nostru un sentiment de eșec, de ratare, de inadecvare socială, de vină sau teama de critici de valoare. Toate aceste percepții ne confiscă autenticitatea și implicit ne blochează capacitatea de a lega relații naturale, de a explora puterea sinelui nostru în dialog, de a evoca istoria noastră personală care ar aduce apreciere si unicitate.
În astfel de momente dificile, când bias-urile cognitive înlocuiesc luciditatea, ar fi bine să avem o alarmă care să ne aducă aminte că uneori am ajuns în poziția de compromis profesional din nevoia unei stabilități financiare necesare pentru a ne întreține atât pe noi cât și pe membrii familiei noastre, chiar dacă acel loc de muncă nu coincide cu valorile sau pasiunile noastre. Că posibilitățile pe piața muncii sunt foarte limitate, așa că am luat cea mai buna decizie în condițiile date. Astfel de compromisuri nu sunt un capăt de drum, nici o fundătură din care nu vom mai putea ieși fiind copleșiți de sentimentul de deznădejde și ideea de ratare. Este doar o oprire din care vom pleca în scurt timp, fără să ne afecteze capacitatea de a căuta noul și de a crede în el chiar înainte de a-l fi găsit. Fără să ne mănânce pofta de viață.
O a doua problemă de remarcat este aceea a orientării în carieră.
Când decidem asupra unui mod de a ne câștiga existența, alegerile pe care le facem privesc nu numai educația, pregătirea, aptitudinile și dorințele noastre, ci și prejudecățile moștenite despre un anumit sector de muncă și reprezentarea socială a acestuia. Un lucru important de avut în conștiința noastră pentru a diferenția adevărul de speculații care ne pot afecta în mod direct în alegerea unui loc de muncă este acela că stereotipurile sunt simple produse ale trendurilor actuale din societate. Ele sunt fluctuante, admirative sau peiorative, în funcție de tot felul de aspecte economice, culturale sau politice. Ceea ce înainte era flatant, după pandemie poate a devenit irelevant.
Prin urmare, dacă ne lăsăm definiți/definite de percepțiile asociate joburilor și stima noastră de sine poate oscila între supra-valorizare și sub-valorizare. Vom pendula între imaginea noastră strălucitoare, dezirabilă, aplaudată de o lume întreagă și imaginea unui om pierdut, la capătul puterilor, care nu mai contează pentru societate.
Astfel, este bine să fim atenți la cât de mult putem să fim influențați de ceilalți în alegerea unui domeniu de muncă, inclusiv în alegerea facultății pentru a conta în ochii lumii sau nu. Suntem încurajați de părinți să lucrăm în domenii așa-zis „bănoase”, dar care au totodată un impact vizibil la nivel social, în timp ce orice altă alternativă de job sau de facultate devine un mod de a ne expune unor modele problematice de receptare și semnificare a conceptului de „muncă”. Există meserii privite în continuare drept nobile, însă cele mai multe domenii de lucru – în special cele inaugurate relativ recent – sunt privite cu ochi sceptici. În realitate, aceste idei nu sunt evaluari obiective, apărute din măsurători științifice, ci sunt simple impresii care se lasă pradă unor circumstanțe.
Fie că ne identificăm cu jobul nostru, fie că alegem un job după prejudecăți, o relație defectuoasă cu munca noastră ne poate determina să ne abandonăm individualitatea, să ne deteriorăm imaginea de sine, sa ne afundăm în acte compulsive, de exemplu: curățenie, video gaming, prăjituri la miezul nopții. Sau, de asemenea, ne putem arunca și mai abitir în a căuta obsesiv sensul existenței în muncă: de ce lucrăm? cu ce contribuim prin munca noastră? cui facem un bine? atunci când lumea se confruntă cu evenimente majore, mai are importanță să continuăm „business as usual”? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările care ne pot răscoli și ale căror răspunsuri ne pot duce la depresie, epuizare, disconfort psihic.
Un studiu din 2021 arată că, în urma pandemiei, 61% dintre angajații care muncesc de acasă și 53% dintre angajații care muncesc de la birou sau de pe teren nu reușesc să se deconecteze ușor de job în timpul liber sau în orele de după program.[5]
Tulburările de somn, grijile, supra-epuizarea care vin din simbioza muncii cu identitatea își lasă amprenta asupra noastră, dar și asupra filtrelor din care percepem realitatea: cu o mai mare iritabilitate, lipsă de răbdare, frustrare, poate chiar dorința impulsivă de renunțare/șomaj. Dintr-o poziție în care nu mai reușim să ne acordăm suficient credit, este greu sa nu ajungem într-o exploatare voluntară a sinelui nostru, exploatare dată de goana dupa perfecțiune socială, după a deveni vizibili în ochii lumii, într-o societate a “realizării”materiale.
În debutul acestei serii vom discuta despre prejudecățile existente față de persoanele care lucrează în diferite sectoare de activitate, etichetați adesea drept „corporatiști” sau „bugetari”. Vom vedea cum consecințele internalizării prejudecăților legate de job-ul nostru ne afectează pe termen lung atât în plan individual, cât și în plan social. De asemenea, vom explora ce putem face din punct de vedere psihologic pentru a combate aceste suferințe psihologice și a duce o viață mai bună, fără imperativul lui trebuie, tradus, uneori, înăuntrul nostru, prin sentimente de angoasă, frustrare sau extenuare.
________________________________________
[1] Sitkus, C. (2017). One-third of your life is spent at work: Andrew Naber ’07 conducts research to make it better. Retrieved from: https://www.gettysburg.edu/news/stories?id=79db7b34-630c-4f49-ad32-4ab9ea48e72b
[2] Brie Wiler Reynolds. FlexJobs, Mental Health America Survey: Mental Health in the Workplace – url: https://www.flexjobs.com/blog/post/flexjobs-mha-mental-health-workplace-pandemic/
[3] Gragnano A, Simbula S, Miglioretti M. Work-Life Balance: Weighing the Importance of Work-Family and Work-Health Balance. Int J Environ Res Public Health. 2020 Feb 1;17(3):907
[4] CIPD Good Work Index – url: https://www.cipd.org/uk/knowledge/reports/goodwork/
[5] Threlkeld, Kristy. Employee Burnout Report: COVID-19’s Impact and 3 Strategies to Curb It – url: https://www.indeed.com/lead/preventing-employee-burnout-report