fbpx

Psihoterapie adulti

Ascundem cu toții nefericiri mai mici sau mai mari. Le purtăm cu noi în gând la birou, le punem temporar sub pernă când ne ducem la culcare sau le băgăm sub preș atunci când suntem înconjurați de ceilalți. Le trecem sub tăcere, le negăm, le rumegăm singuri. 

Deseori, e mult mai facil să rămânem neajutorați, să continuăm să îngropăm nefericirile pe unde putem. Spun „facil”, pentru că starea noastră de bine nu ni se întâmplă de la sine, ci presupune  efort, voință și înțelepciune. Iar asta cere timp, exercițiu și de multe ori un suport extern. 

Psihoterapia individuală nu te convinge de nimic. Nu e rolul ei să te convingă că nefericirile tale „nu sunt chiar așa de mari” sau că „o să treci și peste asta”. Psihoterapia te ajută să conștientizezi, ca să poți începe să transformi. Te ajută ca, în următoarea situație dificilă, să știi cum să descoși nefericirea bucată cu bucată pentru a putea să faci din ea o haină nouă. 

Nu-ți spune că nu vor mai exista nefericiri, ci te ajută să vezi mereu și alternativa

 

 

Când te ajută psihoterapia individuală pentru adulți

 

  • Când vrei să-ți menții pe termen lung echilibrul emoțional la care simți că ai ajuns și să transformi asta într-un stil de viață;
  • Când simți că îți fuge pământul de sub picioare, că ai încercat tot ce puteai încerca și nu știi cum să ieși dintr-o nefericire de fundal care te afectează în tot ce faci;
  • Când ești într-o criză emoțională care are nevoie de rezolvare urgentă, pentru ca tu să poți merge mai departe;
  • Când ești deja ancorat într-un proces psihiatric și ai nevoie de un suport pentru a amplifica efectele pozitive ale tratamentului;
  • Când te confrunți cu o problemă de natură medicală (după o intervenție chirurgicală dificilă, în cazul unor boli grave etc.), pentru a-ți antrena și întări psihicul să facă față recuperării fizice;
  • Oricând te simți pierdut și nu știi încă să pui mâna pe ceea ce ți se întâmplă, dar vrei să descoperi unde este problema și să lucrezi la ea.

Cum te ajută psihoterapia pentru adulți

 

  • Face ordine, aduce claritate și structură unor lucruri pe care poate doar le intuiești sau le faci din instinct în acest moment;
  • Te ajută să înțelegi ce vulnerabilități și predispoziții ai, pentru a-ți recunoaște punctele de presiune și a-ți trasa apoi contexte optime în care să te dezvolți;
  • Aduce la suprafață resurse și soluții pe care le ai la dispoziție, dar pe care nu le-ai conștientizat încă;
  • Te ajută să te uiți la trecut nu ca la „Omul negru” responsabil pentru toate lucrurile rele din viața ta, ci ca la un puzzle pe care îl analizezi și îl refaci, ca să te poți elibera de el;
  • Îți arată ce acțiuni pozitive poți aduce în ceea ce faci, fără să lucreze cu interdicții („nu trebuie să mai faci X sau Y lucru”);
  • Îți oferă un cadru sigur în care îți lărgești granițele eu-lui, descoperi, te maturizezi;
  • Te eliberează de etichete, te ajută să iei distanță de problema ta, te susține să descoperi moduri noi de a te uita la provocări;
  • Te canalizează pe obiective concrete, pe care le urmărești permanent și pe care știi când le-ai atins;
  • Îți oferă instrumente să te descurci apoi singur, în viața „de după canapea”; altfel spus, te ajută să înveți să pescuiești când îți e foame, nu prinde peștii pentru tine.

Cum lucrez, în câteva cuvinte

Accesăm resursele care produc cel mai rapid un impact pozitiv în tine

În procesul terapeutic pe care îl practic, caut să accelerez autonomia ta, în viața din afara cabinetului. Terapia pentru adulți pe care ți-o propun este una de scurtă durată, care mizează pe obiective specifice și pe pașii pe care poți să îi faci chiar de mâine pe cont propriu. Mizăm pe resursele pe care deja le ai, chiar dacă poate uneori nu ești conștient de ele.

Ne concentrăm pe prezent și viitor

E important să te disociezi de trecut, de traumele sau problemele percepute. Ele nu te definesc. Ne uităm la ce poți să faci diferit de-acum înainte, la alternative și scenarii de viață pe care poate nu le-ai luat în calcul până acum.

    Aplicăm metode din terapia cognitiv-comportamentală

    Metodele pe care mă bazez sunt fundamentate pe principiile cognitiv-comportamentale. Pe scurt, dacă în trecut am dezvoltat anumite soluții disfuncționale la problemele cu care ne-am confruntat, asta înseamnă că o schimbare a soluției poate declanșa un rezultat diferit pe viitor. Lucrăm împreună pentru a accesa aceste soluții.

    Analizăm progresul de la ședință la ședință

    De la o şedinţă la alta, feedback-ul primit de la tine, prin intermediul unor grile de măsurare (ORS şi SRS), îmi permite să ştiu constant în ce măsură te ajut şi cum putem face lucrurile mai bine.

      Ce metode și tehnici folosesc

       

      • Hipnoza ericksoniană
      • Hipnoza clinică
      • Brief-solution-focused therapy
      • Schema therapy
      • Terapia sistemică
      • Terapia narativă

      Pentru mai multe detalii, te invit să răsfoiești secțiunea de întrebări sau să mă contactezi pentru o discuție mult mai nuanțată.

      Program de lucru:

      Luni - Vineri: 12.00 - 19.30  

      Bulevardul Magheru, sector 1, București