O societate remodelată. Cum răspundem unei lumi pe care nu o mai recunoaștem

Trăim vremuri incerte, în care ne calmăm fricile cum știm mai bine: cu mecanisme care ne asigură supraviețuirea, dar care uneori devin strâmte sau pur și simplu inutile în gestionarea pe termen lung a emoțiilor și surselor mai adânci din care izvorăște senzația că „noi nu ne putem descurca”, că „nu facem față”.

Mai ales din poziția în care suntem responsabili de echipe, angajați, departamente, presiunea devine dublă: suntem în aceeași barcă, însă și privim în ochi oameni care depind de noi, cu temeri, anxietăți, provocări cărora ne vedem nevoiți să le răspundem, pentru a putea merge mai departe împreună.

Iată doar câteva dintre lucrurile care se schimbă pentru noi și pentru ceilalți:

• Ne temem să ne întoarcem în societate și, implicit, la locul de muncă.

  Toate ritualurile care ne aduceau și ne țineau împreună – prânzul alături de colegi, legăturile informale care presupuneau să stăm față în față fără să ne temem, să ne apropiem fără să ne gândim de două ori, să lucrăm cot la cot – sunt puse la îndoială. 

  Nesiguranța zilei de mâine, obișnuința treptată de a lucra de acasă, necesitatea de a adopta ritualuri noi, incomode (purtarea unei măști în mod constant) ne fac reticenți, neîncrezători, rușinați sau chiar ne aduc sentimente de inutilitate și inadecvare.

• Sentimentele de anxietate se amplifică, la fel și modalitățile de a le ține sub control.

  În spatele dorinței de a face curățenie frenetic și temeinic se poate ascunde o teamă de fundal neconfruntată până la capăt. În noaptea pe care am petrecut-o jucând poker, putem ghici o încercare de a ne recupera sentimentul de siguranță și normalitatea. În orele cărora le-am pierdut șirul muncind, poate că este nevoia de a fugi de realitatea care ne sperie. În prăjiturile pe care nu ne-am putut abține să le mâncăm la 11 noaptea, ghicim emoții care ne copleșesc și pe care ne este frică să le numim.
  Cu toții supracompensăm prin ceva adaptarea la un context dificil. Această tendință vine dintr-un impuls sănătos, maniera de gestionare însă e o ecuație cu mai multe soluții posibile.

• Relația cu locul de muncă și cu identitatea noastră profesională se modifică.

  Nesiguranța financiară ne afectează la nivel profund. Vom asista, pe de o parte, la un val de reorientări profesionale în urma pierderii stabilității joburilor, însă, într-o economie zdruncinată, ne va fi și mai dificil să echivalăm ceea ce ne ajută să supraviețuim cu ceea ce facem din pasiune.
  Pe de altă parte, vom căuta și mai puternic sensul: de ce lucrăm? Cu ce contribuim prin munca noastră? Cui facem un bine? Suntem oare de neînlocuit? Atunci când lumea se confruntă cu evenimente majore, mai are importanță să continuăm business as usual? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care răspunsurile noastre pentru noi devin esențiale, ca să putem face în continuare performanță profesional sau să rămânem implicați în locul actual de muncă. 

   

• Ne schimbăm percepția legată de noi și de mediul exterior.

  Ritualurile ni s-au dat peste cap; pentru mulți dintre noi, zilele au arătat sau continuă să arate la fel, nu știm când este vineri și când este luni. În masa amorfă care devine timpul, percepțiile despre noi și corpul nostru se deformează. Ne uităm în oglindă și nu ne recunoaștem.
  Tulburările de somn, grijile, supraepuizarea își lasă amprenta asupra noastră, dar și asupra filtrelor prin care percepem realitatea: cu o mai mare iritabilitate, lipsă de răbdare, frustrare, poate chiar dorință de renunțare. Dintr-o poziție în care nu mai reușim să ne acordăm suficient credit, este greu să vedem pădurea de copaci.
  Cresc furia, judecata, confuzia – pe fondul părerilor nenumărate, al zgomotului despre același subiect, al divizării oamenilor la nivel de credințe și scenarii despre pandemia cu care ne confruntăm.

O societate remodelată. Cum răspundem unei lumi pe care nu o mai recunoaștem

Trăim vremuri incerte, în care ne calmăm fricile cum știm mai bine: cu mecanisme care ne asigură supraviețuirea, dar care uneori devin strâmte sau pur și simplu inutile în gestionarea pe termen lung a emoțiilor și surselor mai adânci din care izvorăște senzația că „noi nu ne putem descurca”, că „nu facem față”.

Mai ales din poziția în care suntem responsabili de echipe, angajați, departamente, presiunea devine dublă: suntem în aceeași barcă, însă și privim în ochi oameni care depind de noi, cu temeri, anxietăți, provocări cărora ne vedem nevoiți să le răspundem, pentru a putea merge mai departe împreună.

Iată doar câteva dintre lucrurile care se schimbă pentru noi și pentru ceilalți:

• Ne temem să ne întoarcem în societate și, implicit, la locul de muncă.

  Toate ritualurile care ne aduceau și ne țineau împreună – prânzul alături de colegi, legăturile informale care presupuneau să stăm față în față fără să ne temem, să ne apropiem fără să ne gândim de două ori, să lucrăm cot la cot – sunt puse la îndoială. 

  Nesiguranța zilei de mâine, obișnuința treptată de a lucra de acasă, necesitatea de a adopta ritualuri noi, incomode (purtarea unei măști în mod constant) ne fac reticenți, neîncrezători, rușinați sau chiar ne aduc sentimente de inutilitate și inadecvare.

• Sentimentele de anxietate se amplifică, la fel și modalitățile de a le ține sub control.

  În spatele dorinței de a face curățenie frenetic și temeinic se poate ascunde o teamă de fundal neconfruntată până la capăt. În noaptea pe care am petrecut-o jucând poker, putem ghici o încercare de a ne recupera sentimentul de siguranță și normalitatea. În orele cărora le-am pierdut șirul muncind, poate că este nevoia de a fugi de realitatea care ne sperie. În prăjiturile pe care nu ne-am putut abține să le mâncăm la 11 noaptea, ghicim emoții care ne copleșesc și pe care ne este frică să le numim.
  Cu toții supracompensăm prin ceva adaptarea la un context dificil. Această tendință vine dintr-un impuls sănătos, maniera de gestionare însă e o ecuație cu mai multe soluții posibile.

• Relația cu locul de muncă și cu identitatea noastră profesională se modifică.

  Nesiguranța financiară ne afectează la nivel profund. Vom asista, pe de o parte, la un val de reorientări profesionale în urma pierderii stabilității joburilor, însă, într-o economie zdruncinată, ne va fi și mai dificil să echivalăm ceea ce ne ajută să supraviețuim cu ceea ce facem din pasiune.
  Pe de altă parte, vom căuta și mai puternic sensul: de ce lucrăm? Cu ce contribuim prin munca noastră? Cui facem un bine? Suntem oare de neînlocuit? Atunci când lumea se confruntă cu evenimente majore, mai are importanță să continuăm business as usual? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care răspunsurile noastre pentru noi devin esențiale, ca să putem face în continuare performanță profesional sau să rămânem implicați în locul actual de muncă. 

   

• Ne schimbăm percepția legată de noi și de mediul exterior.

  Ritualurile ni s-au dat peste cap; pentru mulți dintre noi, zilele au arătat sau continuă să arate la fel, nu știm când este vineri și când este luni. În masa amorfă care devine timpul, percepțiile despre noi și corpul nostru se deformează. Ne uităm în oglindă și nu ne recunoaștem.
  Tulburările de somn, grijile, supraepuizarea își lasă amprenta asupra noastră, dar și asupra filtrelor prin care percepem realitatea: cu o mai mare iritabilitate, lipsă de răbdare, frustrare, poate chiar dorință de renunțare. Dintr-o poziție în care nu mai reușim să ne acordăm suficient credit, este greu să vedem pădurea de copaci.
  Cresc furia, judecata, confuzia – pe fondul părerilor nenumărate, al zgomotului despre același subiect, al divizării oamenilor la nivel de credințe și scenarii despre pandemia cu care ne confruntăm.

Cum ajută suportul psihologic

• Previne demotivarea profesională
  Lipsa de chef, pierderea energiei, senzația că nu poți să te mai concentrezi și că nu găsești sensul afectează puternic productivitatea muncii. În terapie, abordăm aceste predispoziții negative, lucrăm cu ele, ca să redevenim stabili și să avem o perspectivă mai amplă asupra lucrurilor. 

• Oferă un suport emoțional benefic, într-un context dificil
  Într-un context ca cel pe care-l traversăm, pe lângă stabilitatea financiară (care devine dificil spre extrem de greu de procurat și promis), prioritatea rămâne sănătatea emoțională a fiecărui individ. Terapia ne ajută să ne centrăm, să găsim soluții și resurse care să ne ducă mai departe, indiferent de provocările și schimbările externe. COVID-19 este doar un moment. 

• Aduce mai mult spirit critic, discernământ și adaptare
  Într-o stare de tensiune și panică, pierdem adesea luciditatea. Nu mai putem diferenția între ce este real și ce nu, între ce este fondat și ce nu. Suportul psihologic ajută să discernem ce este în puterea noastră și ce este în afara controlului nostru, în așa fel încât să ne ofere o capacitate de auto-reglare emoțională extrem de utilă nu doar acum, ci și pe viitor.
• Orientează către scopuri plauzibile și realiste
  Adesea, ne lipsește capacitatea de a vedea care sunt pașii următori pe care putem să-i facem, astfel încât să ne mutăm puțin față de ziua de ieri, dar să nu ne propunem mai mult decât putem duce, ca să nu ne demotivăm crezând despre noi că de fapt suntem incapabili. În ședințele de terapie, lucrăm cu pașii imediați, fezabili și foarte concreți pe care oricare dintre noi îi poate face, ca să avanseze. Plecăm de la unde suntem acum, nu de la ce am visa, pentru o ancorare cât mai bună în realitate. 

• Ajută fiecare persoană să rămână angajată în propria viață – la nivel personal, dar și profesional
  Atunci când suntem copleșiți, avem tendința să fugim sau să ne dezangajăm din propria viață. Totul devine greu, inutil, fără rost, nimic nu mai contează, iar asta se materializează în demisii în masă, neimplicare, rateuri la jobul de zi cu zi. Realitatea este abandonată în favoarea unor obiceiuri hedoniste sau a unor strategii defectuoase de evadare.
  Terapia intervine și oferă un motor de supraviețuire, speranță și punere în perspectivă.

Cum lucrez?

• Ședințe individuale de 50 minute
• Online/ remote (printr-o platformă pe care o alegem de comun acord) sau față în față, în funcție de evoluția contextului.