Dacă ai fi proprietarul unei case vechi care trebuie reparată, ai evita să aprinzi lumina ca să nu vezi pagubele?
Sau, mai degrabă, ai prefera să ajungi în fiecare colț, cât de ascuns?
Când îți lipsește capacitatea de reglare emoțională, când nu ai privit înăuntrul tău ești ca o casă veche, cu multe camere în care luminile se aprind, aparent haotic. Nu știi când se va aprinde următoarea și de ce, îți dorești doar să o stingi ca să nu mai vezi praful, pânza de păianjen, dezastrul.
Emoția, la fel ca lumina, nu este bună sau rea, ci doar mijlocul prin care putem vedea clar în noi înșine – ce ne lipsește, ce ne frământă, ce ne doare. Să o suprimăm poate avea beneficii pe termen scurt, dar, pe termen lung, ajungem să trăim în întuneric – deconectați de noi înșine și de lumea din jur.
Acceptarea emoțiilor, primul pas în a le gestiona, presupune să privim cu atenție în camerele inundate de lumină și să aflăm ce ne dezvăluie – un perete crăpat aici, o țeavă veche acolo, toate lucrurile de care întunericul ne protejează.
Când simți că încăperile din casa ta trebuie reordonate, soluția nu este să stingi becul ca să îți distragi atenția, dimpotrivă – ca să le examinezi, ai nevoie să lași lumina să curgă natural.
Apoi, cu ajutorul terapiei vei învăța să nu judeci și să nu te sperii de ceea ce găsești în casă, să nu dai vina pe proprietar, să nu îi învinuiești nici pe ceilalți, ci pur și simplu să admiți pagubele, să îți sufleci mânecile și să te apuci de muncă.